Adidasii il bat. Parul nu ii sta bine. Se simte… sifonat. Iar florile fosnesc ingrozitor in ambajalul acela rosu, infoiat. Duce buchetul la spate si-si indreapta silueta. Sa mai sune o data? Ar fi prea insistent. Sa plece si sa-i lase florile pe pres? Ar fi imatur. Mai arunca un ochi spre geamul intredeschis al scarii blocului. O lumina placuta, un cer senin, o dimineata mult prea... timpurie pentru Ea. Isi ia inima in dinti si mai apasa o data bunotul soneriei.
Ea se foieste si-si pune perna peste urechi, incercand sa ignore “cling-clong”-urile de mai devreme. Cine ar putea fi la ora asta? Femeia de servici nu ii cere niciodata nimic. Vecinii dorm, sau sunt la plimbare cu cainii. Postarita n-a mai dat pe aici de secole. Este un mister pe care ii este prea lene sa il rezolve. Strange din ochi, sperand ca oricine s-ar afla pe partea cealalta a usii ei, va pleca.
E clar. Nu vrea sa-l mai vada. E suparata si obosita si nu-i arde de fata lui. Va pleca.
Ii este dor de el. E suparata si obosita si ar da orice sa-i vada chipul. Spera sa vina la ea.
A treia oara e cu noroc. Daca nu raspunde intr-un minutel, pleaca. Da, cu tot cu flori! Nu vrea sa mai sune. Alege sa bata puternic in usa, pana cand oasele pumnului incordat il dor atat de tare, aproape ca ii sangereaza.
Ea tranteste perna si plapuma pe jos cu un gest nervos, apoi se impiedica de propriile-i picioare pana la usa. Cauta buimaca de somn cheile si invarteste cheia in yala de 3 ori. Au fost 3? Nu-si aminteste exact. Apasa pe clanta fara vlaga si lasa usa sa se crape.
I se taie respiratia. Figura Ei bosumflata, adormita, indreptata spre pamant, mainile atarnandu-i greoi pe langa trunchi in camasa de noapte mult prea larga pentru corpul ei subtirel si piciorusele goale, indreptate unul catre celalalt, il fac s-o ia razna. Gura i se deschide larg, impietrita, iar ochii i se maresc mai-mai sa-i iasa din orbite. Obrajii ii ard, urechile i se inrosesc, venele de pe gat i se accentueaza. Buzele i se usuca, mainile ii transpira, corpul ii amorteste, picioarele prind radacini adanci in pamant. Toate intr-o fractiune de secunda.
Ea se freaca la ochii cu pumnii stransi precum un bebelus si-si ridica ochii mari si limpezi catre el.
Il priveste nedumerita. Apoi clipeste de cateva ori si nu-i vine sa creada ca e aici. E in jur de 8 dimineata si nu s-a intamplat niciodata ca El apara la usa ei neanuntat la o ora ca aceasta. Se certasera cu o seara inainte. Ea a plans mult, iar umflaturile de sub ochi, petele de pe fata si tenul gras inca dovedeau acest lucru. Isi acopera repede fata cu mainile cand isi aminteste de chipul ei distrus. Si mai este si parul, care sta in toate directiile, bagat in priza. Si nici nu s-a spalat pe dinti. Si vrea sa faca un dus. De ce n-a dat un telefon, pentru numele lui Dumnezeu?
El zambeste. Zambeste necontrolat si insipra adanc, incercat sa-si potoleasca bataile inimii ce par sa-i sparga pieptul. O iubeste si nici nu stie cum sa-I mai explice asta, cand Ea se ascunde dupa usa rusinata, lasandu-si doar ochii timizi si incercanati la vedere. Scoate buchetul de lalele viu colorate si le indreapta catre ea, sorbind-o din priviri:
- Voi fi mereu aici sa-ti amintesc cat de frumoasa esti.
D.D. ( BrO.Oasca ) http://emerrrgency.blogspot.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu